Cazaniile lui Ilie Miniat, București, 1742 – d

Cazanii de prăznuire la toate praznicele cele domnești, ale lui Ilie Miniiat. Acum de iznoavă s-au tălmăcit dupre limba grecească, pre limba rumânească. În Tipografiia cea noao a sfintei Mitropolii : cu cheltuiala… mitropolitului Neofit de la Crit ; [de Dimitrie Pandovici], la anul de la zidirea lumii 7250 (1742)[4], 267 f. (cu signat.) : il. ; 2° (28 cm), 35-37 R (24 x 16 cm).

6,000.00lei

Stoc epuizat

Cazanii de prăznuire la toate praznicele cele domnești, ale lui Ilie Miniiat. Acum de iznoavă s-au tălmăcit dupre limba grecească, pre limba rumânească. În Tipografiia cea noao a sfintei Mitropolii : cu cheltuiala… mitropolitului Neofit de la Crit ; [de Dimitrie Pandovici], la anul de la zidirea lumii 7250 (1742)[4], 267 f. (cu signat.) : il. ; 2° (28 cm), 35-37 R (24 x 16 cm).

Ediții ulterioare:

Ilie Miniat. Didahii sau cuvinte”, trad. de Mihail Sturdza, Iaşi, 1837

Ilie Miniat, Predici, I-II”, Brăila, 1863-64

Ilie Miniat“, trad. de preotul Iliescu Palanca, Bucureşti, 1949

Ediție critică:

Ilie Miniat, Cazanii (București, 1742). Studiu filologic și lingvistic, ediție de text, notă asupra ediției, note și glosar de Cristina Crețu. Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuzaʺ 2013.

În 1742 apăreau un Catavasier lucrat de Pandovici și de Mușat logofătul (în calitate de diortositor), și o Evanghelie lucrată de Stoica Iacovici. Acesta imprimase Molitvenicul, Liturghierul și Întrebările bogoslovești, în 1741, cu tiparul Școlii Văcăreștilor. Tiparnița Mitropoliei avea un utilaj în mare parte învechit și sărăcit, astfel că o serie de cărți au fost lucrate în atelierele mânăstirești de la Sf. Sava și Toți Sfinții (astăzi, mânăstirea Antim). În 1740 Neofit Cretanul lua decizia refacerii garniturilor de literă chirilică (românească și slavonească) și grecească, achiziționând teascuri noi și hârtie de fabricație venețiană, reușind să obțină de la Mihai Racoviță (d. 1741-1744) un hrisov prin care i se acorda noii oficine dreptul exclusiv de a imprima cărțile bisericești trebuincioase. Dimitrie Pandovici, mâna dreaptă a lui Neofit, tipograf itinerant cu multiple calități și contribuții (lucrase la Râmnic, înainte să activeze la București, apoi la Blaj), avea să scoată la lumină în tipografia cea nouă și un Apostol, în 1743.

 Ilie Miniat (Elias Meniates, Miniatis), n. 1669 – m. 1714, a studiat filosofia şi teologia la Veneţia. A fost notar al metropolei Filadelfia, diplomat şi profesor în Kefalonia, Zante, Corfu şi Constantinopol (aici, printre cursanţii săi de la Academia patriarhală se număra însuşi Dimitrie Cantemir), apoi episcop de Kernike şi Kalavrita, în Morea (Pelopones). Este considerat unul dintre cei mai importanţi autori de didahii (predici) din perioada post-patristică. Scrierile sale, rânduite pe teme dogmatice, morale şi liturgice de editorii moderni, i-au servit drept model lui Antim Ivireanul. Prima ediţie în limba greacă, a cazaniilor lui Miniat, este considerată cea din 1872, a lui Konstantinos Sathas deşi unii cercetători o contestă. Ediţia completă este cea publicată de A. Mazarakis în 1847 şi conţine 21 de predici pentru ajunurile sărbătorilor şi 20 pentru duminici şi praznice.

Tipar negru, 3 corpuri de literă chirilică, pe suport manufacturat (se pot observa pontuzourile și filigranele – frunza de trifoi, pălării, litera A majusculă); format in folio, după numărul de file ale fiecărui caiet. Prima slovă a signaturii, între paranteze rotunde. Unele erori de numerotare (coloncifre greșite).

Titlurile cazaniilor, caligrafiate, sunt imprimate cu corp mare de literă. Se remarcă finalurile în cul-de-lampe, ale textelor marcate de spectaculoase ornamente cruciforme cu “postament”,  din varii motive fitomorfe, combinate cu elemente arhitecturale (astragale) și însoțite, simetric, de sintagma IS HS NI KA. Motivele tipografice alcătuiesc și chenare ale inițialelor, bandouri cu motive în oglindă, viniete de colontitlu (din câte două grupuri de 3 fleuroane), viniete de final.

În xilogravură sunt realizate letrinele (rare), cu dublu chenar, un model de frontispiciu pe 3 laturi, cu mic fleuron central în afara cadrului, ieșind din cupa altei flori, flancat de tulpini laterale cu semipalmete în volută și inflorescențe simetrice, care împodobește începutul fiecărei cazanii,  un frontispiciu cu Iisus Hristos încadrat de apostolii Pavel și Ioan (alt model decât cel din Kyriakodromion, 1699, Bălgrad), o gravură cu sfinții patroni ai Mitropoliei Ungrovlahiei (sau hramul acesteia), pe verso-ul ultimei file liminare. Personajele gravurii, în straie de bazilei, susțin crucea, decorată cu meandre în 8. Deasupra capătului superior al crucii, Iisus Hristos binecuvântează dintr-un cordon de nori, cu ambele mâini. În spatele personajelor, se observă câte o coloană în torsadă, care susțin o arcadă ornamentată la rândul ei, simetric, cu două flori (cu câte 7 petale). Pardoseala are un joc de pătrate albe și pătrate având în centru cercuri înscrise în romboedre.

Titlul cărții (f. [1]r) are un chenar liniar decorat lateral cu viniete tipografice – diverse fleuroane grupate laolaltă, cruciform, și mici “scuturi” florale; motivele se regăsesc în ornamentica tipăriturilor blăjene, grupate câte două și câte patru. Sus, o icoană veche de tip Deisis, cu Iisus Hristos în medalion de spice, având nimbul cruciger și binecuvântând cu ambele mâini. De sub medalion pornesc câte două mănunchiuri de tulpini curbate spre exteriorul cadrului, pline de frunze și inflorescențe mici și mari. Mănunchiurile inferioare se desprind din două cornuri ale abundenței (motivul provine din ornamentica de secol XVI, mai precis din Evanghelia cu învățătură, a lui Coresi, 1581). În alte medalioane mai mici, cu baza formată de cununi foliacee sunt figurați Sf. Ap. și Ev. Ioan – în dreapta, ținând un sul înfășurat în mâna dreaptă, și Sf. Ap. Pavel – în stânga, având în fața sa o carte deschisă.

Pe foaia de titlu verso – Stema lui Mihai Racoviță, aceeași din alte tipărituri scoase în perioada 1741-1742 (începând cu Molitvenicul), pe tiparul compozițional al Noului Testament din 1703, preluat și în stemele Mavrocordaților: corbul valah și bourul moldav în centrul blazonului sprijinit pe creștetul unui înger, surmontat de însemnele puterii, încrucișate, timbrate de coroană. Bogat foliaj în jurul peceții și figuri antropomorfe (aici, fără aripi) ieșind din calicii vegetale, de-o parte și de alta, cu trâmbițe în mâini (și acestea – fitomorfe). Inițialele domnitorului flanchează pecetea, sus și jos. Rama decorată cu frunze pline, trilobate, în arabesc, cu capete de heruvimi în colțuri este încadrată de alte două chenare tipografice.

Pe ultima filă verso, a volumului de cazanii, un paragraf cu inițială ornată (rar constatată în categoria acestor texte), reprezentând obișnuitul epilog:

Dumneavoastră pravoslavnici cititori, unde veți afla în cartea aceasta niscare alunecături și greșăli, au din cuvinte, au din slove au din greșala tipografului au din tâlmăcitul eliniei pre limbă rumânească, nu huliți, nici nu ne puneți în ponos, nici nu blestemați; că unde D(u)mnezeu iaste fără greșală, căci acum s-au tâlmăcit această carte și acum întâiu s-au dat în tipariu. Și ori ce lucru care să dă întâi în tipariu tot va să fie câte o alunecare. Ci ertați și îndreptați, ca și pe dumneavoastră să vă iarte D(u)mnezeu, și să vă îndrepteze cătră cereasca înpărăție, Cariia părtași și noi rugăm să fiți Amin.

Exemplar complet, din punct de vedere al numărului de file, dar cu lipsuri. Intervenții empirice. File zdrențuite cu suport înlocuit – foile liminare, ultima foaie, din textul căreia (recto), a mai rămas doar o porțiune ovală. Colțuri inferioare refăcute; margini (inferioare) scurtate, fisurate, cu rupturi, pierderi de text (necesită intervenție). Suport îngălbenit, cu cearcăne de apă (închise la culoare, la spatele cărții); depozite de ceară, amprente, perforații. Zațul și ornamentele sunt bine păstrate.

Volumul cuprinde adnotări de lectură, de secol XIX, cu cerneală neagră palidizată, grafie chirilică. De secol XVIII sunt însemnările trunchiate din marginea laterală dreaptă, a foii de titlu care consemnează evenimente familiale precum căsătoria proprie (fără dată) și a unuia dintre urmași (la 1792).

 “Știut să fie câ în anul 828 la 24 april(ie) au venit moscalii în pământul Moldovii. Macsimovici dascal”, f. 41r. Pe ultima filă verso: “Știut să fie că moscalii au venit în Moldova pe la Sfîntul Gheorghe în anul 828 și s-au dus la bătae cu turcii”(fără semnătură).

Același Ioan Macsimovici, “dascal și învățător din satul Tătăreni ținutul Fălciu”, notează câteva reflecții personale și rugăciuni, pe marginile filelor; semnătura acestuia și încă o însemnare apar la f. 121r: “Această carte Ilie Miniat este a preutesei Zoițăi din sat(ul) Tătăreni și cine s-ar întâmpla a o înstrăina sau ar fura-o să n-aibă loc în toată lume(a) ca să să ascunză, ce la un loc cu Iuda să lăcuiască. 828 avgust 6”.

Fragmente (ori “ciorne” de) acte, scrise neglijent pe f. ultimă verso (un anume Ursachi croitorul, care-și dă zapisul “la mâna dumisali postelnicului Simion Popa”), cum și pe forzațurile mobile (sec. XVIII).

Legătura exemplarului este de epocă, parțial refăcută (coperta posterioară), în piele brună pe tăblii din lemn, cu ornamente presate la rece: un mic mănunchi de tulpini înflorite, sinuoase, în centrul primei coperți, cu același model în fiecare colț al chenarului format din minuscule motive denticulate încadrând un tipar repetitiv de frunze lungi, oblice, alternând cu fleuroane. Cotor cu 4 nervuri cândva profilate, cu același tip de fiare florale aplicate între nervuri; acestea sunt marcate prin brâuri spiralate de mlădițe. Legăturii i-au fost atașate închizători din piele și metal, care le substituie pe cele pierdute; capul superior al cotorului are un strat nou de învelitoare în partea stângă. Urme ale atacului de cari, ici-colo, mai vizibil pe ultima copertă. Tranșele au fost colorate într-un roșu-corai, care încă se menține, lateral și sus. Forzațurile (originale, din hârtie manuală, în care se observă pontuzourile), sunt pătate și șifonate. Au fost mascate galeriile de cari.

Bibliografie:

BRV II, 223

Dimensions 31.5 × 21 cm