Mihail Eminescu, Poesii, București, Editura Librăriei Socecu & Comp., ediția I, 1884, 303 p. Ediția cuprinde în total 61 de poezii. Pe contrapagina filei de gardă de găsește un portret litografiat al poetului. Exemplarul cuprinde o prefață redactată de criticul literar Titu Maiorescu, precum și ex-librisul profesorului Ion Iliescu, unul dintre cei mai importanți colecționari de Eminescu. Fiecare pagină este bogat decorată cu ancadramente florale sau alegorice în registrul superior și viniete la finalul fiecărei poezii.
Mihai Eminescu, Poesii, Ediția I – Ediția a XI-a, Seria completă
Mihail Eminescu, Poesii, București, Editura Librăriei Socecu & Comp., ediția a II-a, 1885, 307 p. Ediția păstrează formatul ediției anterioare, inclusiv prefața redactată de criticul literar Titu Maiorescu și portretul litografic, numărul de poezii publicate și modul de decorare al paginilor.
Mihail Eminescu, Poesii, București, Editura Librăriei Socecu & Comp., ediția a III-a, 1888. VI, 315 p. Ediția păstrează formatul ediției anterioare, inclusiv prefața redactată de criticul literar Titu Maiorescu și portretul litografic, precum și modul de decorare al paginilor, dar sunt editate 3 poezii în plus. Ediția cuprinde, așadar, un număr total de 64 de poezii.
Mihail Eminescu, Poesii, București, Editura Librăriei Socecu & Comp., ediția a IV-a, prima ediție publicată după moartea poetului, 1889. XVI, 315 p. Ediția păstrează formatul anterior cu 64 de poezii, se păstrează portretul litografic, modul de decorare al paginilor, prefața de la ediția I, la care este adăugată o notiță biografică redactată de Titu Maiorescu. Exemplarul cuprinde ex-librisul familiei Robescu, precum și o semnătură olografă a avocatului Flaviu Barbin, datată 1890.
Mihail Eminescu, Poesii, București, Editura Librăriei Socecu & Comp., ediția a V-a, 1890. XVI, 331 p. Ediția păstrează formatul anterior, renunțându-se la portretul litografic al poetului, dar sunt editate 4 poezii în plus. Ediția cuprinde un număr total de 68 de poezii.
Mihail Eminescu, Poesii, București, Editura Librăriei Socecu & Comp., ediția a VI-a, 1892. XVI, 311 p. Pentru această ediție se renunță la modul de decorare al paginilor, se păstrează prefața de la ediția I, precum și notița biografică, este adăugat un post-scriptum redactat de Titu Maiorescu în anul de apariție al volumui, în finalul volumului și sunt editate 5 poezii în plus. Ediția cuprinde un număr total de 73 de poezii.
Mihail Eminescu, Poesii, București, Editura Librăriei Socecu & Comp., ediția a VII-a, 1895. XVI, 311 p. Ediția păstrează formatul anterior.
Mihail Eminescu, Poesii, București, Editura Librăriei Socecu & Comp., ediția a VIII-a, 1901. XVI, 255 p. Ediția păstrează formatul anterior.
Mihail Eminescu, Poesii, București, Editura Librăriei Socecu & Comp., ediția a IX-a, 1903. XVI, 255 p. Ediția păstrează formatul anterior. Exemplarul cuprinde ex-librisul ștampilă al notarului Adam A. Roșu.
Mihail Eminescu, Poezii, București, Editura Librăriei Socec & Comp., ediția a X-a, 1907. XVI, 255 p. Ediția păstrează formatul anterior.
Mihail Eminescu, Poezii, București, Editura Librăriei Socec & Comp., ediția a XI-a, 1913. XVI, 271 p. Ediția păstrează formatul anterior. Exemplarul a făcut parte din biblioteca actorilor Sonia și Radu Cluceru.
Fiecare ediție se păstrează în legătură contemporană, integral din piele.