Apostolul. Care întru acesta chip tocmit depre orânduiala grecescului Apostol, acum întâi s-au tipărit. În scaunul Mitropoliei Bucureştilor : [de Damaschin Gherbest], la anul dela spăseniia lumii, 1683. [5], 199 f. : il. ; 4° (24 x 18 cm), 28-32 R (22 x 22 cm)
BRV I, 76
BRV Additamenta, p. 189-190
Colofon: Smeritul întru iermonași Damaschin Gherbest Tiparnicul, V(ŭ)l(ě)to de la zidirea lumii 7192, iară dela Întruparea D(o)mnului nostru I(i)s(us) H(risto)s 1683. M(ese)ca Noemvrija 13.
Reprezintă cea dintâi ediție integral românească a acestei cărți de cult, după apariția Apostolului coresian din 1563.
Despre tiparnic:
De presupusă origine moldavă (“moldo-vlahă”, după Dragoş Morărescu), meşterul a fost în mod eronat confundat cu omonimul episcop al Buzăului (numit şi Dascălul), urmaşul lui Mitrofan.
A ucenicit într-ale gravurii într-un atelier polonez, unde a venit în contact cu repertorii central-europene ale ilustraţiei de carte. Ca şi în cazul altor gravori, influenţele bizantine se împletesc cu cele venind dinspre Barocul apusean, într-un mod armonios, cu tentă personală. A ilustrat, cu certitudine, pe baza semnăturii, sau doar se presupune că ar fi ilustrat, în absența acesteia, tipăriturile ieşene ale lui Dosoftei (Psaltirea, 1680, Molitvenicul de-nţăles, 1681, Viaţa şi petreacerea svinţilor, 1682-1686) şi pe cele bucureştene din relativ aceeaşi perioadă (1682-1688). I se atribuie şi ornamentica titlurilor apărute după moartea sa, la Târgovişte: Catavasierul şi Maximele filosofice din 1713. Portretele evangheliştilor, realizate de el, au fost reproduse ori calchiate în varii ediţii de secol XVIII, ale Evangheliei şi Apostolului, alături de cele lucrate de Antim Ivireanul sau Ursu Zugravul.
Caracteristicile tipografice ale cărţii constau în utilizarea hârtiei manuale, filigranate,” tricapél” (3 pălării de cardinal), de proveniență venețiană, a 4 corpuri de literă chirilică elegantă, clară, a cernelurilor neagră şi roşie (- chinovar, pentru titluri, subtitluri, colontitluri, indicaţii de tipic şi custos, passim), a ornamentelor tipografice datând din perioada timpurie a tiparului românesc de secol XVII, reproduse în numeroase alte imprimate, formând viniete de colontitlu, frontispicii pe 3 laturi şi viniete de final, cul-de-lampe, din benzi cu motive în alternanţă. Pagina are chenar liniar, dublat lateral pentru glose şi trimiteri, cu coloncifrele plasate în interiorul acestuia, în mici rubrici. Cartea cuprinde prețioase gravuri în plină pagină (cea înfățișându-l pe Sf. Ap. Luca fiind însoțită de monograma artistului și dată) precum și frontispicii bicromatice cu Iisus Hristos și Sf. Fecioară, cu apariție singulară în grafica de gen.
Portalul istoriat, cu inițialele gravorului, caracterizat de un fronton în arc frânt, cu segmente laterale în semicerc şi centru triunghiular susţinut de pilaştri sculptaţi în volută (unul luminat, celălalt în obscuritate), stâlpii rectangulari, cu medalioane şi scuturi ovale, bolta decorată fitomorf sub friza frontonului baroc, postamentul masiv cu două rezalite, casetat, şi personajele din prim plan, din dreptul coloanelor, dând impresia unor sculpturi tridimensionale (în rond- bosse), bordura din plan secund, arată un model occidental de frontispiciu (influenţe germane și din Țările de Jos, preluate de Damaschin Gherbest pe filieră polono-ucraineană).
Frumoasa stemă a lui Şerban Cantacuzino, din Evanghelia de București, din 1682 (prima variantă a acestei compoziții heraldice, cea de-a doua, lucrată tot de Damaschin Gherbest, va apărea în Biblia de la 1688), este reprodusă pe verso-ul foii de titlu, sub forma unui blazon bogat decorat cu foliaje palmate, în arabesc, înfăţişând în câmpul central “gripsorul” valah cu crucea în cioc şi coroană pe cap, suit pe creste, între Soare şi Lună (cu trăsături umane, Luna fiind arătată în creştere, primind raze de la astrul solar, înăuntrul unei sfere). Pecetea este surmontată de vulturul bicefal cu coroana bizantină, ţinând în gheare sceptrul şi sabia şi flancată de acronimul titulaturii domneşti. Trei strofe politice sunt închinate stemei cantacuzine, primele două din 6 versuri, ultima din 4, fără rimă.
Pe lângă gravura cu autorul Faptelor, pe f. [4]v, după Antifoniile Paștilor, Apostolul mai cuprinde, în categoria ilustrațiilor mari – gravura cu tema trimiterii apostolilor la limbi (neamuri), la f. 29v, nesemnată, după gruparea de cetenii dedicate Duminicii pascale iar la f. 147v, ultima gravură a lui Damaschin, înfăţişându-l pe Iisus copil în templu, tâlcuind fariseilor înţelesul Scripturilor. Ilustrația se regăsește în ediția 1737 a Antologhionului
de Râmnic, imprimat de Mihail Athanasievici Râmniceanul; acesta o va reda în manieră proprie, păstrând particularitățile compoziționale.
Textul noutestamentar al Faptelor, jalonat liturgic, se deschide cu o predoslovie a domnitorului, reprodusă în BRV, loc. cit. și ia sfârșit cu un epilog al tipografului, adresat cititorului.
Exemplar complet dar în stare precară de conservare; nu doar corpul cărții, ci și legătura de epocă a suferit numeroase deteriorări. Se mai observă urma unui medalion oval cu temă iconografică indistinctă; de asemenea, nu se mai cunoaște modelul ancadramentului (bordurile fitomorfe) ale primei coperte, nici cel geometric al copertei din spate. S-au păstrat, în schimb, închizătorile (funcționale). Cotorul are, la rândul lui, învelitiare foarte uzată iar nervurile și-au pierdut profilul. Forzațurile sunt din hârtie manuală cu tentă verzuie având drept filigrane inițiala N și data 1881; primul forzaț este fragmentar și foarte șifonat.
Volumul păstrează o mărturie de secol XVII, datând din primii ani de după imprimarea Apostolului:
“Acest Apostol iaste dăruit / de kir Iosif arhidiacon / dela sfânta Mitropolie / schitului dela Alimănești / unde iaste hramul svinților / Serghie și Vachò (Vah) / care schit l-au făcut părintele / kir Iosif egumenul / ot Argeș de pomană / iar cine l-ar înstreina dela acea / svântă bisearecă să fie el / înstreinat la înfrico- / șatul județ de fața lui Hristos / să nu o vază. / avgust 7 (leat) 7193 (1685) Iosif diacon ”.
