Fotografie de epocă realizată de Alexandru Bellu ce surprinde trei țărani intrând în râu cu carul cu boi, o temă recurentă în opera fotografului.
Fotograful ce l-a influențat pe marele maestru Nicolae Grigorescu, Alexandru Bellu (1850 – 1921), un pionier al fotografiei prin compozițiile sale, se remarcă pe la 1875 prin interesul său pentru inovația în artele vizuale, și anume partea tehnică, procurându-și aparatura necesară pentru colecția de fotografii cu tematică rurală pe care o începe în anul 1890. Deși tematica bucolică este recurentă în fotografia din spațiul românesc, cadrele surprinse de Alexandru Bellu se deosebesc prin atitudinea personajelor ce pozează în fața camerei în poziții atent regizate, cu fuiorul în mână, fusta ridicată, sau chiar ia descheiată, și deosebit de îndrăznețe în epocă. De asemenea, preponderent regăsim figuri feminine pozând, figurile bărbătești apărând rar, fiind fie bătrâni, fie tineri băieți. Tematica fotografiilor este restrânsă la câteva compoziții, pe râu, cu boii, la fântână, scene idilice, cu un aer grigorescian, realizate în zona Urlați, unde Alexandru Bellu deținea o moșie. Spre deosebire de fotografia realizată cu două decade înaintea acestuia de Angerer, Szathmári și Reiser, care urmăreau un anume documentarism, fotografia lui Bellu are veleități artistice, inedite, impunându-le țăranilor comportamente străine acestora. Într-un moment în care interesul urban sporise pentru viața rurală datorită picturilor lui Aman și Grigorescu, fotografiile lui Bellu au devenit deosebit de populare, fiind înrămate și expuse în casele boierești după 1900. Astfel, societatea urbană ajunge să vadă imaginea țăranului român idealizată, diferită de realitatea dură de la sat, unde viața se desfășura cu greutăți zilnice. Imaginea sa nu mai era tratată în manieră etnografică, ci în una decorativă. Astfel, fotografiile inovatorului Alexandru Bellu ajung expuse în pavilionul românesc de la Expoziția Universală de la Paris în 1900, unde satul idilic românesc primea o audiență internațională.
