Radu Cuțarida, scrisoare adresată lui George Elefterescu, 1924

Scrisoare Radu Cuțarida către diplomatul George Elefterescu, trimisă de la Paris în data de 21 Noiembrie 1924.

Scrisoarea este însoțită de plicul original.

Radu Cuțarida a fost fiul arhitectului Radu Cuțarida, devenind un cunoscut militar și diplomat român. A participat la luptele din Primul Război Mondial, atât în luptele terestre, cât și în cele aviatice, de cele mai multe ori, aflându-se în prima linie. Acesta a fost un apropiat al familiei regale, legând o relație de prietenie cu Principesa Ileana. Nu de puține ori acesta apare menționat în însemnările Reginei Maria sau în cele ale doamnelor sale de onoare. După război, Radu Cuțarida a desfășurat o activitate diplomatică importantă, reprezentând România în țări precum Elveția și Egipt.

15,5 x 12; 8,5 x 13 cm

300.00lei

1 în stoc

Dimensions 15.5 × 12 cm