Fotografie de epocă în care Alexandru Bellu surprinde un cadru din jurul localității Urlești, o tânără țărancă în carul condus de boi.
Fotograful ce la influențat pe marele maestru Nicolae Grigorescu, Alexandru Bellu (1850 – 1921), un pionier al fotografiilor prin compozițiile sale, se remarcă pe la 1875 prin interesul său pentru inovația în artele vizuale, și anume partea tehnică, procurându-și aparatura necesară. pentru colecția de fotografii cu tematică rurală pe care o să înceapă în anul 1890. Deși tematică bucolica este recurentă în fotografia din spațiul românesc, cadrele surprinse de Alexandru Bellu se deosebesc prin atitudinea personajelor ce pozează în fața camerei în poziții atent regizate, cu fuiorul în mână. , fusta ridicată, sau chiar ia descheiată, și deosebit de îndrăznețe în epocă. De asemenea, preponderent regăsim figuri feminine pozând, figurile bărbătești apărând rar, fiind fie bătrâni, fie tineri băieți. Tematica fotografiilor este restrânsă la câteva compoziții, pe râu, cu boii, la fântână, scene idilice, cu un aer grigorescian, realizate în zona Urlați, unde Alexandru Bellu deține o moșie. Spre deosebire de fotografia realizată cu două decade înaintea acestuia de Angerer, Szathmári și Reiser, care urmăreau un anume documentarism, fotografia lui Bellu are veleități artistice, inedit, impunându-le țăranilor comportamente străine acestora. Într-un moment în care interesul urban sporise pentru viața rurală datorită picturilor lui Aman și Grigorescu, fotografiile lui Bellu au devenit deosebit de populare, și expuse în casele boierești după 1900. Astfel, societatea urbană ajunge să vadă imaginea țăranului român idealizat, diferită de realitate dură de la sat, unde viața se desfășură cu greutăți zilnice. Imaginea sa nu mai era tratată în manieră etnografică, ci într-o decorativă. Astfel, fotografiile inovatorului Alexandru Bell ajung expuse în pavilionul românesc de la Expoziția Universală de la Paris în 1900, unde satul idilic românesc primă o audiență internațională.
