Yehudi Menuhin aflat într-un turneu între Leipzig, San Francisco și China, îi trimite o scurtă scrisoare prietenului său, David Curtis, mulțumindu-i pentru biografia pe care au scris-o împreună, în special pentru modul în care a descris relația cu maestrul său George Enescu. Menuhin îi mărturisește încântarea sa legată de aspectele pe care autorul le surprinde, pe care nici chiar el nu le-a sesizat în tot parcursul său. Violonistul ține să facă o corecție foarte mică cu privire la afirmația „il ne s’est pas passionne pour Paganini”, pe care acesta o neagă, ținând să menționeze că pasiunea sa pentru Paganini a fost influențată de însuși profesorul său, George Enescu, care l-a încurajat să cânte întregul concert în D Major al lui Paganini. Totodată, Menuhin ține să menționeze faptul că Enescu îl admira pe Paganini mai multe decât o făcea chiar el.
Scrisoarea este alcătuită din două file dactilografiate, ultima fiind semnată olograf de Yehudi Menuhin. Aceasta este datată 15 Octombrie 1982.
