Scrisoare expediată de Alexandru Ciura lui nenea Iancu (I. L. Caragiale), căruia i se adresează Maestre, în care îl anunță că i-a expediat cel mai nou volum pe care l-a publicat. Acesta îl roagă să îi ofere o părere sinceră după ce îl citește, apăsând cât de mult condeiul „ce e rău și ce e bine” în paginile mele. De asemenea, îi transmite că îl așteaptă cu toată dragostea la Blaj, să țină conferința promisă.
Scrisoarea este redactată olograf, cu cerneală neagră, pe o filă velină împăturită, respectiv două pagini doar recto. Aceasta a fost expediată de la Blaj, în 1911.