Eugeniu Speranția îi trimite o scrisoare lui Constantin Rădulescu-Motru informându-l cu privire la câteva din evenimentele filosofice care s-au petrecut de-a lungul istoriei, și care pot constitui un motiv de comemorare în anul 1930. De asemenea, acesta îl roagă pe mentorul său, senator la acea vreme, să le susțină cauza în fața Ministerului, cu privire la problema titlului de profesor, sub care ar fi trebuit să figureze în noua Lege a Învățământului Superior.
Scrisoarea poartă semnătura olografă a lui Eugeniu Speranția, și vine însoțită de plicul original.








