Lucian Blaga, scrisoare pentru Elena Daniello, 1953

Lucian Blaga îi trimite o scrisoare Elenei Daniello, ca răspuns la ultima scrisoare pe care aceasta i-a expediat-o. Lucian Blaga începe scrisoarea într-un mod afectuos: „când primesc câte-un rând de la tine, mă umplu de căldura ta până sub cele douăzeci de scoici ale unghiilor”. Îi menționează că păunii pe care aceasta îi crește s-au întors acasă după trei zile de absență. De asemenea, o roagă să completeze poezia „Tâlcul zărilor” cu următoarele două versuri: „Tâlcul zărilor e norul,/ ducăușul, călătorul”. Lucian Blaga încheie scrisoarea cu următoarea declarație: „A fost nevoie de acest dor de tine, ca versul să-și prelungească indefinit, deși numai cu două cuvinte, cântecul”. Scrisoarea este alcătuită dintr-o filă, redactată olograf, doar recto, cu cerneală neagră. Aceasta este nedatată dar, conform ștampilei poștei, aceasta a fost expediată la data de 5 septembrie 1953.

Se păstrează plicul original în care scrisoarea a fost expediată, cu adresa și numele Marioarei Manta, asistenta Elenei Daniello.

Lucian Blaga și Marioara Manta s-au cunoscut în vara anului 1950 la Gura Râului, unde membrii familiei Manta, la sugestia Elenei Daniello, l-au invitat la conacul de odihnă, loc în care a revenit în următorii ani singur sau cu Elena Daniello.

3,000.00lei